„După un proces de audiere complex și riguros, salutăm decizia tribunalului independent. Volumul probelor pe care tribunalul a trebuit să le ia în considerare atât în procedura «roxadustat», cât și în «procedura ABP» a fost substanțial. ITIA a urmat procedurile corespunzătoare, așa cum am face-o cu orice altă persoană – în conformitate cu Codul Mondial Antidoping – îndeplinindu-ne scopul și responsabilitatea de a susține principiul concurenței loiale, în numele sportului.”, a declarat Karen Moorhouse, director executiv al ITIA.
Este anunțul Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului, care a făcut public și verdictul unui tribunal independent: 4 ani de suspendare pentru Simona Halep. 4 ani în care nu are voie să intre pe teren în meciuri oficiale, 4 ani în care nu strânge niciun punct WTA și nicio performanță.
Tenismena de 31 de ani a fost acuzată de două încălcări separate ale TADP. Prima se referea la un rezultat analitic (AAF) pentru folosirea substanței interzise „roxadustat” la US Open în 2022, depistat după teste de urină în timpul competiției. Cea de-a doua acuzație a fost legată de „nereguli în pașaportul biologic” (ABP) al lui Halep.
Simona Halep poate ataca decizia tribunalului, existând o posibilă șansă de reducere a pedepsei la jumătate.