Un alt azil de groază în Voluntari

Data postării:

Procurorii DNA au ajuns la un alt azil al groazei, tot în orașul Voluntari, unde au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 26 și 27 octombrie 2023, a doi inculpați, un medic și un administrator, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Anchetatorii DNA spun că există date și probe care arată că în perioada 29 – 31 august 2023, cei doi inculpați, în calitățile menționate mai sus, ar fi prezentat mai multe documente false (extras Revisal, Contract de catering, Contract privind prestarea de servicii medicale etc.) inspectorilor sociali desemnați să efectueze un control la un centru rezidențial pentru persoane vârstnice deținut de societatea administrată de cele două persoane, pentru a atesta îndeplinirea criteriilor și a standardelor minime care au stat la baza obținerii licenței de funcționare a centrului respectiv.
Acționând în această manieră, cei doi inculpați i-ar fi determinat pe inspectorii sociali să ateste, fără vinovăție, îndeplinirea condițiilor de acordare a acreditării/licențierii furnizorilor de servicii sociale și a serviciilor furnizate de aceștia.
În realitate, serviciile medicale ar fi fost inexistente, mâncarea oferită beneficiarilor (insuficientă, necorespunzătoare din punct de vedere nutritiv, neadaptată afecțiunilor acestora) ar fi fost achiziționată gata preparată din magazin (mici cu cartofi prăjiți, pui cu cartofi prăjiți etc.) sau ar fi fost „încropită” de angajații centrului din ce aveau la dispoziție, iar tratamentul medical, ce nu se administra cu regularitate, ar fi fost administrat beneficiarilor de persoane care nu ar fi avut pregătire medicală.

Se pare că, în perioada vizitei inspectorilor sociali, unii beneficiari care nu ar fi îndeplinit condițiile de admisibilitate în centru, aspect supus controlului, ar fi fost scoși din centru, fiind cazați pentru o noapte într-un hotel, ulterior fiind „plimbați” cu un autovehicul sau ținuți în parcarea unui hipermarket până la finalizarea evaluării, iar data de 11 octombrie 2023 inspectorii sociali ar fi suspendat activitatea centrului ca urmare a deficiențelor constatate.

Foto: România tv

Ultimele știri

Share post:

spot_imgspot_img

Te-ar putea interesa și:
articole asociate

Ce facem cu telefoanele mobile pe care nu le mai folosim?

Telefoanele mobile conțin metale grele (precum nichel, cadmiu, litiu)...

Pensionarii, care lucrează la stat, pleacă acasă!

"(10) Raportul de muncă al personalului contractual plătit din...

Călin Georgescu, ridicat de poliție!

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, care a dat peste...

Președintele României și-a anunțat demisia!

Într-o declarație de presă scurtă, susținută la Palatul Cotroceni,...