În prezent, nouă ţări sunt candidate pentru a adera la blocul comunitar: Republica Moldova şi Ucraina, Serbia, Albania, Bosnia-Herţegovina, Georgia, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Turcia. Ucraina și Republica Moldova sunt în negocieri pentru aderare, însă discuțiile oficiale vor începe marți, odată cu organizarea primelor conferinţe interguvernamentale cu ambele ţări, la doar doi ani după ce acestea au obţinut statutul de ţări candidate la aderarea la Uniunea Europeană.
Comisia Europeană a anunţat la 7 iunie că Ucraina şi Republica Moldova au îndeplinit toate condiţiile preliminare pentru a începe aceste negocieri formale, dar au cerut mai multe măsuri Kievului pentru combaterea corupţiei şi a puterii oligarhilor în ţară.
Belgia, care deţine preşedinţia prin rotaţie a UE în acest semestru, şi-a stabilit obiectivul de a începe negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova în luna iunie, înainte de a preda ştafeta, la 1 iulie, Ungariei, care a recunoscut deja că nu va mai impulsiona continuarea negocierilor de aderare cu aceste ţări în timpul preşedinţiei sale, dar va face aceasta în privinţa Balcanilor de Vest. Astfel că, aderarea celor două țări la U.E. va rămâne în așteptare.