Crezi că este totul în regulă pentru că i-ai oferit fiului/fiicei acces la tehnologia modernă? Ei bine, nu e chiar așa, pentru că pericolul îți pândește copilul la fiecare click.
Traficanții de carne vie au nenumărate modalități prin care racolează minorii, mult prea creduli și mult prea naivi pentru a fi nesupravegheați de părinți atunci când stau pe internet.
La fel de periculoși și cu metode de racolare pe internet a minorilor, fie pe site-urile de socializare, fie pe chat-urile jocurilor video, sunt și proxeneții, ori traficanții de droguri.
Potrivit unui sondaj, realizat de organizația „Salvați Copiii”, 80% dintre părinți nu știu ce fac în realitate copiii lor pe internet, deși amenințarea este tot mai mare, iar numărul de victime, în creștere. Un specialist FBI, care investighează acest fenomen spune că „Una dintre cele mai mari amenințări în exploatarea minorilor este șantajul sexual. Copiii cad victime unor indivizi, de regulă străini care le cer materiale video explicite prin care să obțină bani sau și mai multe materiale cu conținut explicit. Asta duce la o mulțime de probleme, crește numărul sinuciderilor și creează multă pornografie infantilă ce trebuie scoasă de pe internet”.
Potrivit studiului Organizației „Salvați Copiii”, 9 din 10 minori au conturi pe rețelele de socializare și doar 4 din 10 părinți știu acest lucru.
Tu știi ce conturi are copilul tău?
Tu știi că există aplicații de control parental?
Tu știi să fii prietenul copilului tău pentru ca aceasta să aibă încredere să-ți povestească ce i se întâmplă?