Transportatorii din toată țara au continuat să protesteze și joi, ba chiar s-au mobilizat, în a doua zi de protest, să se îndrepte către Capitală. Au pornit către Bucureşti, pentru a se alătura angajaţilor firmelor de transport care protestează deja, pe centura Capitalei.
În timp ce transportatorii au forțat un baraj al forțelor de ordine instituit în comuna Chiajna, din Ilfov, în încercarea de a intra în București unde vor să meargă la Guvern, Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, s-a întâlnit cu protestatarii în Chiajna și a invitat o delegaţie a protestatarilor să discute la Prefectură pentru a prezenta în mod concret revendicările.
„Este important de ştiut că există dorinţă de dialog, motiv pentru care am mers în rândul acestora în această seară. Dar pentru a identifica soluţii, este esenţial ca revendicările protestatarilor să fie prezentate punctual şi concret. De îndată ce va fi desemnată o delegaţie, suntem gata să începem discuţiile pentru identificarea unor soluţii”, a precizat Rareş Hopincă, potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Capitalei.
Motivul principal al protestului este reprezentat de taxele mari. Transportatorii cer recunoaşterea transportului rutier „drept sector economic strategic şi elaborarea unor măsuri care să susţină acest sector economic pentru a rămâne competitiv şi a aduce în continuare venituri directe la bugetul statului”, în condiţiile în care susţin că sectorul transporturilor este cel mai mare exportator de servicii din România, aducând peste 5 miliarde de euro anual în economia românească, contribuind la reducerea deficitului valutar.
Printre revendicările protestatarilor regăsim:
• Plafonarea RCA la 5.000 de lei la B 0 şi posibilitatea suspendării acoperirii poliţelor (RCA/CMR/casco) când un camion nu este în uz şi prelungirea automată a valabilităţii.
• Scurtarea timpilor de trecere a frontierei prin modificarea OG 43 şi respectarea Regulamentului European 1100/2008 privind controalele în vămi (care prevede eliminarea controalelor maselor şi dimensiunilor din punctele de trecere a frontierelor pentru a fluidiza traficul prin frontiere).
• Acordarea alocaţiei de cazare neimpozabilă de 265 de lei/zi pentru salariaţii bugetari să se acorde şi angajaţilor din privat, fără documente justificative.
• Reglementarea unui mediu de concurenţă loială în transporturi.
• Posibilitatea recuperării unui procent din acciza la combustibil pentru firmele de transport.
• Controlul camioanelor ucrainene pe teritoriul României în egală măsură cu al celor româneşti. Rezolvarea problemelor de acces în Portul Constanţa, care au devenit din ce mai acute de când sunt atât de multe camioane ucrainene care intră zilnic în port.
Foto: Agerpres