Nu o spunem noi, ci ultimul sondaj Eurobarometru, care îi numește pe respondenții din generația nouă pro-europeni.
În proporție de 64% (grupa de vârstă 15-24 de ani) cei care au participat la sondaj se declară satisfăcuți de viața lor. La fel și 74% dintre cei din grupa de vârstă 25-34 de ani. 61% dintre cei din grupa 25-34 ani sunt mulțumiți de direcția pe care o ia viața proprie, iar 70% sunt mulțumiți de locul de muncă pe care îl au.
„În mod deosebit și consecvent, grupa de vârstă 25-34 de ani are o atitudine pro-europeană mult mai puternică. În general, persoanele sub 44 de ani din România sunt mai înclinate către integrarea europeană decât cele mai în vârstă, însă viziunea celor din grupa indicată se remarcă față de restul populației.
Cei cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani nu doar că susțin inițiativele europene într-o mai mare măsură, dar prioritățile și provocările lor ating o varietate mai mare de arii. Pe lângă aspectele economice și cele legate de sănătate, această categorie se gândește și la protecția mediului și la educație, de exemplu.
Tinerii reușesc într-o mai mare măsură să-și păstreze optimismul cu privire la propria viață. Și din perspectivă economică întâmpină mai puține probleme, o mai mare parte dintre ei neresimțind efectele deteriorării situației economice”, se arată în raport.
Aproape jumătate dintre respondenții tineri refuză să vorbească despre politică, principalele lor preocupări fiind sistemul de educație și dezvoltarea economică. De asemenea, consideră că Uniunea Europeană reprezintă viitorul.