România între Rusia și SUA
Rusia cere Occidentului drept garanție de Securitate retragerea trupelor și a echipamentelor NATO din România și Bulgaria, transmite Reuters.
Este declarația ministrului rus de Externe făcută înaintea rundei de negocieri la nivel înalt între Statele Unite și Rusia de la Geneva.
După discuții, secretarul de stat al SUA Antony Blinken a avertizat cu privire la un răspuns „rapid și sever” în cazul în care Rusia invadează Ucraina după ce a adunat trupe în apropierea graniței acesteia, iar ministrul rus de externe Serghei Lavrov a spus că Moscova încă așteaptă un răspuns scris la cererile sale priving garanțiile de Securitate.
Recentele tensiuni între Rusia, pe de-o parte, și NATO și Ucraina pe de cealaltă parte, reprezintă un pericol real „mai serios decât pare”, este declarația fostului ministru de externe, Cristian Diaconescu,la o emisiune Digi24.
Pe de altă parte, Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO susținea într-un interviu la același post de televiziune că România nu este în pericol. ” Noi (NATO- n.n.) suntem pregătiți pentru orice scenariu și în continuare acționăm către evitarea scenariului militar, care ar avea consecințe severe pentru securitatea europeană. Ar fi cea mai gravă criză de securitate de la terminarea Războiului Rece. Și acest lucru trebuie evitat și trebuie să descurajăm în continuare, inclusiv prin spunerea foarte clar că o eventuală incursiune militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei, repetată după 2014, ar antrena pe de o parte măsuri semnificative de consolidare a Flancului Estic, ați observat declarațiile recente ale președinților american și francez cu privire la România”. Mesajele din Franța și SUA merg în direcția trimiterii de forțe armate în România.
26 ianuarie: CSAT pentru tensiunile dintre NATO și Rusia
Klaus Iohannis a convocat CSAT pentru situația de securitate din zona flancului estic al NATO.
„Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc miercuri, 26 ianuarie 2022, începând cu ora 13:00, la Palatul Cotroceni”, precizează Administrația prezidențială.