De la 1 august au intrat în vigoare noile modificări ale Codului Fiscal, ce vizează impozitarea contractelor part-time la nivelul salariului minim pe economie, creşterea accizelor la tutun şi băuturi alcoolice şi impozitarea mai mare a câştigurilor din jocuri de noroc.
Strâns cu uşa de cheltuieli crescute de majorarea preţurilor energiei şi inflaţie în general, dar şi de promisiunea că deficitul bugetar va coborî la sub 3% în 2024, guvernul caută să îşi crească veniturile şi prin modificarea taxării, iar repercusiunile le simțim cu toții. Probabil că vor urma concedierile angajaților part-time, întrucât taxele către stat sunt mai mari decât salariul oferit angajatului, prețurile continuă să crească, iar veniturile au rămas nu pe loc, ci în urmă…
În 2022, prin noile modificări, statul ar urma să încaseze circa 1 miliard de lei în plus la bugetul de stat şi 11 mld. de lei în 2023.