Echipa de inspectori a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) a demarat verificările la centrala nucleară de la Zaporojie, iar prima declarație concluzionează că „integritatea fizică a centralei“, ocupată de trupele ruse, „a fost încălcată de mai multe ori“, a susținut directorul general al agenției Rafael Grossi, după ce a inspectat această instalaţia, transmite AFP, citată de Agerpres.
„Nu avem elemente pentru a evalua acest lucru“, însă „este ceva ce nu poate continua să se producă“, a adăugat el.
Grossi a mai spus că mai mulţi membri ai misiunii AIEA vor rămâne până „duminică sau luni“ pentru a studia în amănunţime situaţia de la această centrală, cea mai mare din Europa şi al cărei sit a fost bombardat în mai multe rânduri, provocând temeri legate de o catastrofă nucleară.
În timpul verificărilor Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a spus:
”Declar responsabil că nu avem arme grele pe teritoriul centralei nucleare şi în zonele învecinate. Sper că delegaţia AIEA se va convinge de acest lucru”.
Şoigu a mai spus că de la jumătatea lunii iulie armata ucraineană ”atacă în mod regulat infrastructura centralei nucleare Zaporojie” şi că din 18 iulie au fost înregistrate 29 de atacuri.
În schimb, furnizorul ucrainean de energie nucleară Energoatom a anunţat, vineri, că ”armata rusă minte, manipulează şi denaturează realitatea la centrala nucleară Zaporojie diseminând doar informaţii despre vizita misiunii AIEA de care ar putea beneficia”.