Sindicaliștii din învățământ amenință cu greva generală

Data postării:

Trei federații sindicale din învățământ au organizat un marș de protest între Piaţa Victoriei şi Palatul Parlamentului, că pregătire pentru greva generală care va fi demarată în data de 22 mai.

Protestul este organizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”.

Acţiunea urmăreşte să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ românesc, în mod special, angajaţii – personalul didactic, nedidactic şi didactic auxiliar, spun sindicaliştii.

Revendicările sindicaliștilor sunt:

  • Majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic;
  • Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei;
  • Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic;
  • Acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ;
  • Acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
  • Creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii;
  • Renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei.

Ultimele știri

Share post:

spot_imgspot_img

Te-ar putea interesa și:
articole asociate

Ciucă: Am decis să nu îmi depun mandatul de premier

Rotativa  s-a blocat, premierul Nicolae Ciucă anunțând că nu...

Lidia Buble, condamnată cu muncă în folosul comunităţii

Curtea de Apel Bucureşti a decis ca Lidia Buble...

Primarul din Corbeanca, reținut de DNA

Valeriu Anton ar fi fost reținut de procurorii Direcției...

Un nou atac armat la Belgrad

Uroş B., în vârstă de 21 de ani, a...