Șeful  Hidroelectrica are soluții pentru scăderea prețului la energie

Data postării:

Prețurile mari la energie sunt pe agenda publică de zile bune, opinia publică urmărind toate informațiile care se rostogolesc pe această temă. Șeful Hidroelectrica, Bogdan Badea, vine cu o idee interesantă, aceea ca furnizorii să fie obligați să cumpere 40% din consumul clienților din piețele la termen, așa cum producătorii sunt obligați să vândă. Ideea este interesantă în contextul în care furnizorii mari nu cumpără din timp energia ieftină scoasă la vânzare de producători.

Pentru ca facturile să scadă, furnizorii ar trebui obligați să cumpere o parte din consumul clienților lor din piețele la termen, înainte, ca să nu ajungă la prețurile mari de la traderi sau din piața spot.

Directorul Hidroelectrica a mai declarat că această reglementare elimină comportamentul speculativ, nu ridică probleme de concurență în piață și ar putea fi adoptată rapid.

Acesta a declarat pentru economica.ne că Hidroelectrica a avut anul trecut un preț mediu de vânzare de  333 de lei/Mwh, iar la populație ajunge la 1000, 1500 lei. (foto: cnr-cme)

Ultimele știri

Share post:

spot_imgspot_img

Te-ar putea interesa și:
articole asociate

Reduceri de până la 80% în magazine

A trecut Crăciunul, iar cozonacul, dulciurile, sarmalele și alte...

Ce presupune „Ordonanța trenuleț”?

Ministerul Finanțelor a făcut public proiectul ordonanței care afectează...

Ratingul de țară, în cădere liberă, din cauza incertitudinii politice

O agenție de rating, de nivel internațional, a revizuit...