Se anunță un nou faliment în asigurări?!

Data postării:

Groupama a fost verificată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, iar controlul nu s-a încheiat prea bine.

Mai exact, Compania Groupama Asigurări S.A. a fost sancționată cu amenzi totale de aproape 350.000 de lei de către inspectorii ASF, care au constatat numeroase încălcări ale legilor și ale normelor în vigoare din acest sector. Astfel, o amendă în cuantum de 115.500 lei a fost aplicată pentru încălcări ale Legii nr. 129 din 11 iulie 2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.

Compania de asigurări nu a respectat nici prevederile conform cărora despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entității de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Astfel, a mai primit o amendă de 100.700 lei.

Totodată, compania nu a respectat obligativitatea plății unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere atunci când nu și-a îndeplinit  obligațiile sau și le-a îndeplinit defectuos, inclusiv prin diminuarea nejustificată a despăgubirii sau întârzierea achitării despăgubirii.

Groupama a devenit o companie foarte importantă după falimentul City și Euroins, având o cotă de circa 30% din piață. Oare se anunță un nou faliment în asigurări, după atâtea nereguli constatate?

Ultimele știri

Share post:

spot_imgspot_img

Te-ar putea interesa și:
articole asociate

Ce alimente să consumăm dacă avem colon iritabil

Sindromul de colon iritabil  este o afecțiune cronică a...

Calendarul înscrierilor la grădiniță

Conform proiectului MEC, procesul de înscriere este structurat în...

Gafă monumentală la Casa Albă! Planuri de război au ajuns la un jurnalist

Pe grupul de lucru Signal al autorităților americane din...

Locurile de joacă din Herăstrău, închise de ANPC

"În urma unui control anterior, efectuat în luna februarie...