Liderii coaliției s-au întâlnit pentru a discuta următorii pași, iar Marcel Ciolacu a anunțat că după alegerile din data de 9 iunie va urma o remaniere guvernamentală, după analiza amplă a miniștrilor. Ciolacu le-a spus acestora că o parte dintre miniștri vor pleca pentru că sunt candidați la alegerile locale, iar dacă vor câștiga își vor prelua noile posturi.
Premierul a explicat că a demis, în ultima perioadă, mai mulți secretari de stat și la mai multe ministere nu a mai făcut alte numiri, pentru a reduce numărul de posturi, conform legii prin care s-a început reforma în sistemul bugetar.