S-au stabilit normele pentru noua lege a pensiilor

Data postării:

În toamna acestui an, pensiile vor fi recalculate conform noii legi, pentru care specialiștii de la Casa de Pensii au stabilit normele de aplicare. Orele suplimentare, primele în bani și cel de al 13-lea salariul vor fi luate în calcul la stabilirea pensiei.

Peste 95 la sută din dosarele celor aproape 5 milioane de pensionari au fost introduse până acum în sistemul electronic. Pentru că diferențele sunt prea mari, pensiile vor fi recalculate. Potrivit noii legi, pensia se va calcula prin înmulțirea punctului de referință, în valoare de 81 de lei, cu numărul total de puncte realizat de salariat. Asta înseamnă cotele de contribuții plătite către bugetul de asigurări sociale, la care se adaugă sporuri și orele suplimentare, dacă este cazul.

De asemenea, se vor acorda puncte în plus pentru persoanele care depășesc stagiul de cotizare de 25 de ani: 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani, 0,75 puncte pentru fiecare an peste 30 de ani și un punct pentru fiecare an peste 35 ani.

Recalcularea programată în septembrie ar urma să aibă un impact de aproximativ 10 miliarde de lei, susțin oficialii de la Ministerul Muncii.

Ultimele știri

Share post:

spot_imgspot_img

Te-ar putea interesa și:
articole asociate

Negocieri directe Rusia – Ucraina?!

Liderul ucrainean, Volodimir Zelenski a acceptat negocierea directă a...

Rabla pentru tractoare, anulat imediat după lansare!

Imediat după lansare, luni, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM)...

Fum negru la Vatican după prima zi de Conclav

Prima zi de Conclav s-a încheiat cu un fum...

Ministerul Finanțelor restricționează cheltuielile instituțiilor publice

O directivă dată de Ministrul interimar al Finanțelor anunță...