România caută soluții pentru independența energetică

Data postării:

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit cu reprezentanții companiilor Romelectro, Hidroconstruct, Hidroelectrica, CE Oltenia și CE Hunedoara, pentru a identifica soluțiile de dezvoltare a capacității  naționale de producere a energiei electrice. La discuții au participat și secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, miniștri Energiei, Virgil Popescu,  Mediului, Tanczos Barna, și Justiției, Cătălin Predoiu.

Cu această ocazie, au fost analizate soluțiile de creștere a nivelului de independență energetică a României, încă din acest an.

Astfel, din luna mai, CEO Oltenia își va crește capacitatea de producție cu 300 MW, iar până la sfârșitul anului, darea în folosință a Centralei de la Iernut va furniza alți 210 MW. Investițiile pentru obținerea energiei din sistemul hidro vor asigura alți 200 de MW, începând cu anul viitor.

Totodată, Guvernul va intensifica planurile de investiții din Fondul de Modernizare, pentru dezvoltarea capacităților de producere a energiei, inclusiv din surse regenerabile.

Astfel, încă de la începutul acestui an, CE Oltenia a depus proiecte în valoare de 1,4 miliarde euro, din care 895 milioane de euro din Fondul de Modernizare. Alte 400 de milioane de euro vor fi alocate proiectelor depuse de Transelectrica, la care se vor adăuga cele 1,1 miliarde euro pentru dezvoltarea rețelei de distribuție a energiei electrice.

În această lună, vor fi lansate apeluri de proiecte în domeniul energiei în valoare de 960 milioane euro, care vor genera o capacitate suplimentară de producere a energiei electrice de 260 MW.

Din Fondul de Modernizare, în această toamnă vor fi puse la dispoziție alte 2,8 miliarde euro pentru dezvoltarea  capacităților de producere a energiei, conform comunicatului presă transmis de Guvernul României.

Ultimele știri

Share post:

spot_imgspot_img

Te-ar putea interesa și:
articole asociate

Trump tot mai aproape de victorie!

Procesul electoral s-a încheiat în SUA, numărătoarea voturilor continuă....

Se caută muncitori cu experiență pentru Autostrada Sibiu-Făgăraș

Constructorul turc, ce va executa lucrările pentru Autostrada Sibiu-Făgăraș,...

Cum să cumpărăm la prețuri corecte de Black Friday?

Vinerea Neagră a cumpărăturilor, din data de 8 noiembrie,...

Mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din Tulcea

"Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Păstrați-vă...