Risc mare de îmbolnăviri în zonele inundate

Data postării:

Ministrul Sănătății a anunțat că fântânile din zona inundată a Galațiului urmează a fi curățate, atrăgând atenția cetățenilor că cel mai bine ar fi să bea apă îmbuteliată, pentru a preveni riscul îmbolnăvirilor. Oamenii au primit apă din partea autorităților, însă zona afectată este plină de bacterii și ciuperci care pot duce la probleme mari de sănătate.

„Partea legată de cadavre de animale trebuie rezolvată de Autoritatea Sanitară Veterinară, dar sigur suntem în contact cu dânşii (…). Principala noastră grijă a fost de la început legată de posibilitatea transmiterii unor infecţii pe cale digestivă, asta se întâmplă în astfel de catastrofe, fie că e vorba de consumul de apă contaminată, necorespunzătoare, nepotabilă, care e foarte posibil, atunci când toate fântânile practic au fost inundate. Pe de altă parte chiar apa din reţea poate fi afectată şi bineînţeles consumul de alimente”, a declarat Alexandru Rafila, marţi seară, la Antena 3. El a precizat că au fost trimise în zonă şi  zone de vaccin tetanic: „Tetanosul apare dacă sunt răni deschise care au fost expuse unei contaminări cu murdărie, cu pământ, cu praf. Noi am trimis 2.000 de doze suplimentare de vaccin tetanic, chiar ieri la primele ore ale dimineţii. Am încercat să ajutăm şi cu alte lucruri, cu generatoare, cu alimente, cu apă”.

Ultimele știri

Share post:

spot_imgspot_img

Te-ar putea interesa și:
articole asociate

Ce alimente să consumăm dacă avem colon iritabil

Sindromul de colon iritabil  este o afecțiune cronică a...

Calendarul înscrierilor la grădiniță

Conform proiectului MEC, procesul de înscriere este structurat în...

Gafă monumentală la Casa Albă! Planuri de război au ajuns la un jurnalist

Pe grupul de lucru Signal al autorităților americane din...

Locurile de joacă din Herăstrău, închise de ANPC

"În urma unui control anterior, efectuat în luna februarie...