În aceste zile, în Statele Unite ale Americii se desfășoară Convenția Partidului Republican, prin care Senatorul de Ohio, J.D. Vance a fost nominalizat pentru functia de vicepreședinte al Statelor Unite ale Americii, iar Donald Trump este învestit oficial pentru candidatura la alegerile prezidențiale din luna noiembrie. La eveniment sunt prezenți și republicanii din România, din delegație făcând parte Marian Cucșa, președintele Partidului Republican din România, Ionel Petre, secretarul general al Partidului Republican, și Monica Cotenescu, vicepreședintele Partidului Republican.
”Este o onoare și o mare bucurie să particip la convenția republicanilor din SUA, un moment extrem de important pentru America, dar și pentru întreaga lume! A fost o atmosfera incredibila, am văzut bucuria americanilor, dar si încrederea că lucrurile se vor schimba în bine. La eveniment au fost și mai multi români stabiliți în SUA, majoritatea lor sunt republicani și îi indemn pe toți frații și surorile noastre din SUA să susțină republicanii și pe președintele Donald Trump. Este nevoie ca patrioții să vină la putere și în America și în România, peste tot în lume! Viitorul aparține suveraniștilor, nu globaliștilor!”, a declarat Marian Cucșa, președintele Partidului Republican din România.
„Sunt încântat particip la acest eveniment, un moment extrem de important pentru America, dar și pentru întreaga lume! Am văzut bucuria americanilor, dar și încrederea că lucrurile se vor schimba în bine. La eveniment au fost și mai mulți români stabiliți în SUA, majoritatea lor sunt republicani din SUA, să susțină republicanii pe fostul și viitorul președinte Donald Trump.”, a scris Ionel Petre pe pagina sa de Facebook.
În cadrul evenimentului din America, Marian Cucșa, președintele Partidului Republican din România, s-a întâlnit cu Eric Trump, fiul președintelui Donald Trup, cu care a discutat despre situația politică din România și America, dar și despre tentativa de asasinat asupra tatălui său: ”Familia Trump îl susține necondiționat pe președintele Donald Trump. Eric mi-a mărturisit că tatăl său nu se lasă intimidat de cele întâmplate, mai ales că are o susținere enormă din partea americanilor și este convins că ca reveni la Casa Alba”, a mărturisit Marian Cucșa.
Mai mult decât atât, în următoarele zile, în America, delegația Partidului Republican din România va participa la mai multe întâlniri informale cu reprezentații de marcă ai republicanilor americani.