S-au făcut primele arestări preventive în controversatul caz Nordis. Laura Vicol, fosta șefă a Comisiei Juridice din Parlament, soțul ei, Vladimir Ciorbă, dar și cei trei asociați ai acestora vor sta după gratii pentru 30 de zile.
Avocatul Laurei Viscol spune că inculpata nu se aștepta la această măsură. Se aștepta să iasă din starea de judecată liberă sau cu o măsură cel puțin mai blândă și susține că arestul preventiv vine în urma presiunii mediatice din ultimele zile.
Înainte de a fi arestată preventiv, Laura Viscol a făcut declarații: „Soțul meu mi-a dat bani. Și am recunoscut asta. Jumătate din salariul meu a fost donat și se poate verifica. Operații, copii, toti cei pe care i-am ajutat îi rog să vina să dea declarații, dacă nu, am să-i citez eu ca martori, o să aveți mari surprize.”
Cei 11 inculpați, toți au primit măsuri preventive după cum urmează: măsura arestului preventiv, măsura controlului judiciar sau arestul la domiciliu. 700 de proprietari au plătit pentru apartamente pe care nu le-au mai primit niciodată.
Procurorii au pus sechestru pe 200 de apartamente și case, 5 spații comerciale, 22 de terenuri, 11 autoturisme și zeci de conturi care aparțin inculpaților. Procurorii DIICOT susțin că 5 firme din grupul Nordis au încasat peste 195 de milioane de euro de la peste 1700 de clienți care doreau să cumpere apartamente. Însă, îndată ce avansul era încasat, cei 11 inculpați își însușeau banii. În cazul Laurei Vicol, procurorii arată că folosea două firme în care era asociată, dar și conturile bancare ale unor apropiați și rude. Astfel, din 2019 și până anul trecut, la Laura Vicol ar fi ajuns peste 40 de milioane de lei. Tot în raportul procurorilor se arată că, într-o singură zi, Laura Vicol a încasat 290 de mii de lei (58.000 euro) din banii clienților Nordis, pe care i-a cheltuit în magazine din Monaco și Doha. Cu altă ocazie, a dat în Dubai 100 de mii de euro pe articole vestimentare de lux.
Surse din anchetă susțin că angajații ANAF ar fi descoperit frauda încă de acum 3 ani, dar ar fi închis ochii.