Primarul Daniel Băluță promite un patinoar olimpic în Sectorul 4

Data postării:

”Ați văzut vreodată un spectacol de balet pe gheață sau ați trăit, din tribune, emoțiile unui meci de hochei? Sunt sigur că prea puțini.

Motivul este unul simplu: Bucureștiul este singura capitală europeană care nu are patinoar competițional. Parisul are peste 30, Budapesta 18, iar Sofia are 3 astfel de patinoare.

După cum v-am anunțat deja, în curând, noi, Sectorul 4 vom demara, după mai bine de 68 de ani în care nu s-a mișcat nimic în domeniu, construcția unui patinoar olimpic”, aflăm de pe pagina de facebook a primarului.

În colaborare cu Federația Română de Hochei pe Gheață, Primăria Sectorului 4 va construi un patinoar acoperit, unde se vor putea desfășura atât competiții sportive naționale și internaționale, campionate europene și mondiale de hochei, înclusiv spectacole de divertisment pentru public.

Proiectul va fi oferit cu titlu gratuit de către Federația Internațională de Hochei pe Gheață, iar construcția va fi realizată în curtea Liceului Tehnologic de Metrologie ”Traian Vuia”, pe un teren de 2,5 hectare. Fiind singurul patinoar olimpic din sudul țării, acesta va avea o capacitate de 1.500 de locuri și va fi destinat tuturor activităților care se pot desfășura pe gheață, informează Primăria Sectorul 4.

Ultimele știri

Share post:

spot_imgspot_img

Te-ar putea interesa și:
articole asociate

Perdantul alegerilor parlamentare: USR locul 4

După primul tur al alegerilor prezidențiale  estimările plasau USR...

Marcel Ciolacu: Românii au votat pentru valorile naționale

"Este un semnal important pe care românii l-au transmis,...

Ilie Bolojan (PNL): „Va fi un parlament PULVERIZAT cu mai multe partide”.

”Rezultatele votului, așa cum arată deocamdată exit poll-urile la...

Românii au ales schimbarea

Alegerile din 2 decembrie au urmat trendul din primul...