Ați încheiat contract, însă vă apare taxa de salubrizare pentru anul 2022 pe decizia de impunere? Dacă locuiți în Sectorul 2, Primăria deslușește misterul și vine cu soluții. ”Peste 200.000 de persoane au în prezent contracte de salubrizare operate de Direcția Venituri Buget Local Sector 2 până la acest moment. Un proces nou lansat, care înseamnă trecerea de la taxă la tariful diferențiat în funcție de volumul și de calitatea deșeului generat, înseamnă la început de drum și nevoia de ajustare/regularizare a unor situații cum au fost cele care ne-au fost sesizate după primirea deciziilor de impunere a obligațiilor fiscale de către cetățeni.
Pe scurt, există situații în care cetățenii Sectorului 2 au constatat că au obligații de plată a taxei aferente serviciului de salubrizare, deși aveau încheiate contracte cu operatorul de salubritate la data primirii deciziei de impunere. Principala cauză a acestor probleme semnalate, pe care colegii de la DVBL lucrează constant să le remedieze, sunt erorile de completare a datelor din contacte – de exemplu: Asociații care au declarat greșit strada de unde se ridică deșeurile (ex. cea din spatele blocului) și nu adresa imobilului; adrese completate cu erori la numărul poștal sau la numărul blocului; La case – persoane care au încheiat contract însă au neconcordanțe cauzate de acte neactualizate (ex. succesiuni neîncheiate).
Dacă știți că aveți contract încheiat cu operatorul, însă observați că aveți de plată o taxă de salubrizare pentru cei fără contract pe anul 2022, nu veți fi impozitați. Totul se poate remedia online sau telefonic, fără ca dumneavoastră să vă deplasați la sediul DVBL, astfel:
- Transmiteți numărul, data și titularul contractului, iar situația se remediază in termen de maxim 3 zile.
- Comunicarea se face online sau telefonic, pe următoarele căi:
1. Puteți completa formularul online – https://www.impozitelocale2.ro/cererideclaratii/actusalub/?fbclid=IwAR2_KJj1SFxG2Lp2ijEouUZYlmiG_aGK37SlHfIhWaYkhIv3FWUJa4WnE2c
2. Puteți transmite toate informațiile cerute la adresa de e-mail – salubrizare2022@impozitelocale2.ro
3. Puteți contacta DVBL la numărul unic: 031.403.99.00.
Cei care locuiți la Bloc – puteți afla detalii despre contractul dvs. (număr, data) de la administratorul blocului sau accesând platforma online: https://salubrizare.ps2.ro/utilizatori-casnici-administratii/?fbclid=IwAR3uBopSXoQibC8NstpA98aIPf-QevefoPkaUtMNOiX7-43ZC7gyJBxyoqs”, se menționează într-o postare pe pagina de facebook a Primăriei Sectorului 2.