Poliţistul Valer Kovacs, cel care i-a împrumutat Dianei Şoşoacă motocicleta şi casca de poliţist, a fost destituit.
Conform Raportului MAI, de cercetare prealabilă, s-a reţinut faptul că, în intervalul iunie 2022 – martie 2024, cel în cauză a distribuit în spaţiul public, utilizând mai multe conturi pe diferite platforme de socializare, dar şi prin participarea în cadrul unor emisiuni TV, conţinut audio-video, care, prin mesajul şi afirmaţiile făcute, a adus jigniri unor categorii profesionale în ansamblul lor (magistraţi etc.), a exprimat opinii contrare intereselor României sau preferinţe politice, a încălcat obligaţia de a respecta confidenţialitatea datelor dobândite în timpul serviciului, a difuzat materiale care au instigat la indisciplină, a fost lipsit de respect faţă de colegi sau alte persoane şi nu a asigurat informarea corectă a Cetăţenilor. Mai mult decât atât, este cercetat într-un dosar separat, după ce i-ar fi oferit Dianei Șoșoacă dosarul motocicletă și casca de polițist.
„Măsura disciplinară a fost luată conform prevederilor legale, după parcurgerea tuturor paşilor procedurali, la propunerea Consiliului de disciplină, constituit la nivelul instituţiei”, anunţă MAI.
Anterior acestei măsuri, agentul de poliţie a fost sancţionat în repetate rânduri, fără a manifesta regret pentru faptele comise sau respect pentru statutul de poliţist, subliniază MAI, iar acesta poate contesta actul administrativ, conform prevederilor legale.