Fostul lider liberal, Ludovic Orban, actual președinte al Partidului Forța Dreptei, consideră că alianța PSD-PNL nu poate fi ruptă după 7 ani de guvernare la unison. Acesta crede că cele două partide vor guverna împreună și după alegerile din decembrie. Mai mult decât atât, Orban consideră că va apărea și o susținere surpriză în turul 2:
„Înțelegerea a fost ca PNL să sprijine candidatul PSD la prezidențiale în turul 2. Nu ai cum să intri în turul 2 cu 8%. Și eu am văzut sondaje pe București în care Burduja mai avea un pic și îl depășea pe Nicușor Dan. Burduja a luat 8% și Nicușor Dan aproape 50%. Eu sunt convins că există un plan de alianță și după 2024. Și sunt convins că la masa discuțiilor cu PSD nu a stat Cîțu, care a fost expediat când nu a fost nevoie de el sau Ciucă, ci a stat chiar Iohannis. Pesediștii nu știu să împartă puterea. Cine s-a făcut tovarăș de drum cu PSD a dispărut, UNPR, ALDE”, a declarat Ludovic Orban la o televiziune de știri.