Pericol pentru cultivatorii de sfeclă de zahăr

Data postării:

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a avut o discuție cu fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr și cu reprezentanți ai Patronatului Zaharului și ai Federației Cultivatorilor de Zahăr în contextul deciziei Grupului Tereos, care deţine una dintre ultimele două fabrici de procesare a zahărului din sfeclă din România, de a închide fabrica situată în Luduș din județul Mureș, ce funcționează de peste 60 de ani.

”Am purtat deja discuții cu omologul meu din Franța, Julien DENORMANDIE, cu privire la această problemă. Săptămâna trecută i-am trimis o scrisoare oficială ministrului francez al Agriculturii prin care i-am adresat rugămintea de a ne comunica dacă reprezentanții Grupului Tereos sunt deschiși pentru a purta un dialog constructiv. Intenția noastră este de a menține integritatea fizică a fabricii de la Luduș în vederea continuării activității de către alți potențiali investitori sau direct de către fermierii interesați”, a declarat ministrul Chesnoiu.

Reprezentanții fermierilor care cultivă sfecla de zahăr au solicitat sprijinul ministrului pentru a identifica o soluție astfel încât să poată menține această cultură. În  Transilvania se regăsesc circa 500 cultivatori din zona fabricii, care au investit în maşini şi utilaje, specifice cultivării și recoltării sfeclei de zahăr. De asemenea, cultura sfeclei de zahăr joacă un rol important în stabilirea asolamentelor în vederea rotaţiei culturilor, cu impact favorabil major pentru mediu, informează Ministerul Agriculturii pe pagina sa de facebook. (foto: facebook MADR)

Ultimele știri

Share post:

spot_imgspot_img

Te-ar putea interesa și:
articole asociate

Atenție, radare fixe pe străzi!

Amenda se trimite direct acasă! Anul 2025 vine cu o...

„Ordonanța-trenuleț”, contestată de Avocatul Poporului

Avocatul Poporului a anunțat că a primit petiții, prin...

Ce este, de fapt, virusul HMPV?

Metapneumovirus uman, cunoscut sub prescurtarea HMPV, este un virus...

Migdalele, sursă bogată de calciu

Migdalele se numără printre cele mai sănătoase alimente pe...