Parcul Politehnicii se redeschide pentru locuitorii sectorului 6

Data postării:

Primarul Ciprian Ciucu a reușit să-l convingă pe rectorul Mihnea Costoiu să deschidă campusul Universității Politehnica pentru toți cetățenii.

”Accesul cu bicicletele este permis pe aleile auto, care măsoară 8 km, și nu pe cele pietonale și pe spațiul verde. Totodată este interzis să intrați cu animale de companie, cu băuturi alcoolice, substanțe toxice, arme de foc.

Nu se pot organiza picnic-uri, grătare, nu se face plajă, nu se distribuie materiale publicitare sau alte afișe”, se precizează într-o postare a Primăriei Sectorului 6.

Primarul Ciprian Ciucu: „Respectarea regulilor nu este negociabilă și fac apel la dumneavoastră”

”O spun din capul locului: de comportamentul vizitatorilor va depinde dacă acest loc plăcut din Sectorul 6 va rămâne deschis pentru o perioadă cât mai lungă de timp.

Discuțiile pe care le-am purtat în ultimul an și jumătate cu conducerea Politehnicii nu au fost simple și a fost nevoie să vin cu garanții clare că Universitatea și procesul de educație nu vor avea de suferit.

De aceea, respectarea regulilor nu este negociabilă și fac apel la dumneavoastră de comportamentul vizitatorilor va depinde dacă acest loc plăcut din Sectorul 6 va rămâne deschis pentru o perioadă cât mai lungă de timpă respectați programul și normele de comportament.

Mulțumesc conducerii Universității Politehnica București, domnului Rector și Senatului Universității, pentru deschidere!”, a declarat primarul Ciprian Ciucu, astăzi, la semnarea protocolului dintre Primăria Sectorului 6 și Universitatea Politehnicii București.

PROGRAMUL PENTRU ACCESUL ÎN CAMPUS

• Luni- vineri, între orele 6.00- 8.00 și 17.00-22.00;

• Sâmbătă- duminică, între orele 6.00-22.00 ;

• În perioada vacanțelor intersemestriale și a vacanței de vară, programul va fi de luni până duminică, în intervalul orar 6:00- 22.00.

Accesul vizitatorilor se va face doar pe la porțile din Splaiul Independenței 313 și din Bd. Iuliu Maniu 6’’, anunță Primăria Sectorului 6 pe pagina sa de facebook. (foto:facebook)

Ultimele știri

Share post:

spot_imgspot_img

Te-ar putea interesa și:
articole asociate

În cât timp primești permisul înapoi dacă refuzi testarea antidrog?

Șoferii care refuză sau ies pozitiv la testarea pentru...

Cine ne reprezintă în Parlamentul European? Șoșoacă a fost dată afară din plen…

În stilul caracteristic, europarlamentul Diana Șoșoacă a pus o...

Republicanii români, prezenți la Convenția din S.U.A.

În aceste zile, în Statele Unite ale Americii se...

Alimente care accelerează bronzul

Bronzarea pielii este un proces dorit de mulți, mai...