O cometă numită C/2023 A3 (Tsuchinshan-ATLAS) a atras atenția experților pentru că este mai strălucitoare decât stelele. În prezent, ea poate fi văzută doar printr-un telescop, însă, specialiștii spun că în curând va putea fi văzută cu ochiul liber din țara noastră.
Pe măsură ce lunile vor trece, cometa va crește treptat în luminozitate. Până în octombrie, se așteaptă să atingă strălucirea maximă, fiind vizilibilă cu ochiul liber. Cometa se va apropia cel mai mult de Soare pe 27 septembrie, apropiindu-se la 58,6 milioane de kilometri, o distanță similară cu cea a planetei Mercur.