Primăria Sectorului 2 a anunțat amenajarea a peste 50 de noi locuri de parcare în zona Obor.
’’Noi locuri de parcare lângă Obor
Aleea fără nume, de lângă Parcul Ziduri Moşi, arată excelent după reabilitare. Am refăcut trotuarul, carosabilul şi am creat noi locuri de parcare prin eliberarea spaţiului public.
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu: „Peste 50 de locuri noi de parcare fix la Obor. În loc de gherete, garduri şi garaje am amenajat o parcare pentru locuitorii din zonă.”
În total, am modernizat o suprafaţă de 3.535 de metri pătraţi. Urmează să amenajăm spaţiul verde din alveole şi să trasăm marcajele rutiere.
Prin astfel de investiţii, ne asigurăm că locuitorii Sectorului 2 dispun de o infrastructură rutieră sigură şi eficientă.
Din aproape în aproape, fluidizăm traficul auto şi pietonal de la noi din sector. Totul pentru siguranţa şi confortul comunităţii noastre.’’, anunță Primăria Sectorului 2 pe pagina sa de facebook.