Noi acuzații, după mineriada din 1990

Data postării:

Gelu-Voican Voiculescu și Petre Roman sunt cele două nume pentru care Administrația Prezidențială a transmis ministrului Justiției, Alina Gorghiu, conform procedurii, cererile de urmărire penală. Fostul vice-premier, respectiv fostul premier sunt acuzați de infracțiuni împotriva umanității, la mineriada din iunie 1990.

Judecarea crimelor împotriva umanității a fost demarată abia în anul 2018 de către magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar până acum au fost trimise în judecată 14 persoane, care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, fostul şef al SRI Virgil Măgureanu şi fostul lider sindical Miron Cozma.

”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis ministrului justiției, doamna Alina-Ștefania Gorghiu, cererile de urmărire penală astfel cum au fost solicitate, pentru faptele ce fac obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Parchetelor Militare, față de un fost prim-ministru al Guvernului României şi faţă de un fost viceprim-ministru al Guvernului României, în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, ale art. 305 alin. (4) din Codul de procedură penală, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce îi vizează pe domnul Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României, și pe domnul Voiculescu Gelu-Voican, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României.”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Foto: Agerpres

Ultimele știri

Share post:

spot_imgspot_img

Te-ar putea interesa și:
articole asociate

Președintele Klaus Iohannis, președinte de lux?!

În cei 10 ani de mandat, Klaus Iohannis a...

Lira turcească s-a prăbușit după scandalul din Istanbul

Mare atenție dacă aveți planificată o vacanță la Istanbul...

Fără droguri în școli, un nou program propus de Ministerul Educației

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a anunţat că va încuraja...

Incendiu la Spitalul Obregia

39 de pacienți au fost evacuați după ce, într-o...