Nicușor Dan a susținut luni seară o declarație de presă la sediul Primăriei Capitalei, prin care și-a anunțat decizia de a intra în lupta electorală prezidențială, ca și candidat independent.
„Suntem într-un moment de cumpănă, cel mai dificil după Revoluție. Românii au transmis la alegeri că nu se mai poate, că s-a mințit prea mult, că politicienii se prefac că încearcă să le rezolve problemele și că instituțiile nu se ocupă de lucrurile de care trebuie să se ocupe. E nevoie de schimbare fundamentală a modului în care statul răspunde la așteptările cetățenilor. Schimbarea nu se poate baza decât pe valori sănătoase.
Intenționez să candidez la alegerile prezidențiale din 2025.”, a declarat primarul Capitalei.
Acesta și-a motivat decizia astfel:
„Sunt 3 probleme mari pe care România le are și în care rolul președintelui e important. Prima e corupția și funcționarea instituțiilor. Sunt zone întregi din stat la toate nivelurile care sunt capturate de grupuri de interese. Ele acționează în interesul găștii și nu în interes public. Instituțiile nu funcționează, pentru că mereu prevalează relația de partid și nu competența. Va fi o luptă grea între cei care apără interesul public și cei care apără interesul de gașcă. Nu va fi ceea ce propun unii, un concurs de cine strigă mai tare că în România e corupție, știm asta.
A doua problemă: România nu are o direcție azi. Există peste tot, la toate nivelurile, studii, strategii. Numai că ele se bat cap în cap unele cu altele și, pe de altă parte, sunt foarte puțin adaptate la realitate. Pe de altă parte, România are și în sectorul public și în cel privat, și în zonele profesionale și în Diaspora resurse foarte importante de competență pe care însă statul român nu le-a accesat până în momentul acesta. Acesta este rolul președintelui, care nu e implicat în actul de guvernare zilnic și în felul ăsta are o distanță. Este de a identifica aceste competențe, de a le organiza pentru ca împreună să propună politicile publice cele mai potrivit pentru principalele probleme pe care România le are.
A treia problemă: România e împărțită în categorii socio-culturale care sunt în opoziție unele față de altele. Au ajuns în situația asta pentru că preocupările lor nu au fost înțelese de guvernanți și clasa politică. Au fost multe îngrijorări ale multora din aceste categorii, de la pandemia, războiul din Ucraina, inflație, la care guvernanții nu au avut răspunsul adecvat. Este rolul președintelui să refacă dialogul dintre aceste categorii, este rolul să enunțe valorile care ne unesc, cele care fac diferența și să semnalizeze exagerările care împiedică dialogul și înțelegerea în societate. „