Negocierile pentru noul Guvern s-au făcut pe baza propunerii bugetare pentru anul 2025, de la Ministerul Finanțelor Publice. Deși au așteptat cifrele, politicienii nu au reușit să ajungă la un acord, pentru că nu prea le-au ieșit calculele.
Primii care au reacționat au fost USR-știi: „USR a luat decizia, în Biroul Național, de a nu discuta împărțirea funcțiilor într-un nou guvern fără să existe un plan agreat care să scoată România din profunda criză a bugetului de stat. (…) Este absurd să discutăm nume de miniștri înainte să avem un program serios de guvernare. (…) USR își reafirmă disponibilitatea de a continua discuțiile despre un program de guvernare”.
În replică, cei de la PSD au transmis că reacțiile celor de la USR denotă „un soi de amatorism în privința guvernării și caracterizează comportamentul lor ca fiind iresponsabil”. Social-democrații mai spun că execuția bugetară este disponibilă pe site-ul Finanțelor și că nu e cazul să discute despre trecut.
Liderii UDMR au transmis că nu sunt de acord cu creșteri de taxe și impozite, spun că e nevoie de soluții, nu de scandal politic, mai ales că situația bugetului nu arată bine.
Și cei de la PNL au vorbit despre faptul că un câștig al acestei coaliții de până acum a fost că liderii lor s-au arătat temperați, inclusiv în declarații.
Situația economică a României nu este deloc una bună. La finalul lui noiembrie, impactul bugetar a depășit pragul de 7% din Produsul Intern Brut și va ajunge la 8,6% la final de an, estimează oficialii de la Finanțe. Asta înseamnă că statul va ajunge să cheltuiască cu 151 de miliarde de lei mai mult față de veniturile încasate. În acest context, datoria publică a explodat. De la 49% din Produsul Intern Brut la finalul anului trecut, a ajuns la peste 53%, adică la 916 miliarde de lei.
Pensiile ar urma să fie majorate anul viitor cu 12%, cu rata inflaţiei, potrivit ministrului Muncii.
Foto: Digi 24