Liderul ucrainean, Volodimir Zelenski a acceptat negocierea directă a păcii cu Vladimir Putin. Liderul de la Kiev a anunțat că va merge personal, joi, la Istanbul, și se așteaptă să-l întâlnească pe Vladimir Putin în persoană.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: ”Nu avem absolut nicio obiecție privind participarea la negocieri – suntem gata să acceptăm orice format. Eu voi merge în Turcia joi, pe 15 mai, și mă aștept să sosească acolo și Putin. Personal. Sper că Putin nu va căuta și acum scuze ca să nu ajungă la negocieri”.
Liderul Rusiei a lansat propunerea unor discuții directe când ucrainenii, cu susținerea europenilor și a Statelor Unite, au cerut Moscovei să accepte un armistițiu total.
Vladimir Putin: ”Propunem autorităților de la Kiev să reia negocierile pe care le-au întrerupt la sfârșitul anului 2022. Să reia negocierile directe și, subliniez, fără nicio condiție prealabilă. Propunem să începem fără întârziere, joi, 15 mai, la Istanbul, acolo unde au mai avut loc negocieri și unde au fost întrerupte”.
„Întâlniți-vă acum!”, i-a transmis Donald Trump lui Volodimir Zelenski.