Medicii, puși să aleagă: la stat sau la privat?!

Data postării:

Șeful Societății de ATI, împreună cu câțiva parlamentari, intenționează să schimbe legea, astfel încât medicii să aleagă unde își vor desfășura activitatea: la stat sau la privat. Au ajuns în acest punct după ce, în multe spitale din țară secții importante sunt închise, pentru că nu există medici specialiști, care să consulte și să trateze pacienții. Nu există personal suficient nici pentru asigurarea liniilor de gardă.

Președintele Societății de ATI crede că lipsa medicilor din sistemul de stat ar putea fi rezolvată și printr-o reglementare legislativă care să le interzică acestora să lucreze și la stat și la privat.

Deficitul de personal este din ce în ce mai mare și în declin continuu. Un raport al Colegiului Medicilor din România arată ca anul trecut, peste 1200 de medici au cerut certificatul profesional curent, adică documentul care îi poate ajuta să se angajeze în străinătate, iar numărul lor este dublu față de anul 2023.

Ultimele știri

Share post:

spot_imgspot_img

Te-ar putea interesa și:
articole asociate

Ce alimente să consumăm dacă avem colon iritabil

Sindromul de colon iritabil  este o afecțiune cronică a...

Calendarul înscrierilor la grădiniță

Conform proiectului MEC, procesul de înscriere este structurat în...

Gafă monumentală la Casa Albă! Planuri de război au ajuns la un jurnalist

Pe grupul de lucru Signal al autorităților americane din...

Locurile de joacă din Herăstrău, închise de ANPC

"În urma unui control anterior, efectuat în luna februarie...