Președintele Administrației Fondului de Mediu a anunțat că din anul 2024, mai mulți români vor avea posibilitatea să beneficieze de Programul Rabla Plus, însă prima de casare va avea o valoare mai mică: „Începând cu 2024 prima de casare nu va mai fi de 10.000 de euro. Am avut în vedere acoperirea unui număr cât mai mare de beneficiari. Oricum, România oferea cea mai mare primă de casare din Europa – 10.000 de euro pentru achiziția unei mașini electrice și am ales să dublăm practic numărul de beneficiari în cadrul acestui program, revenind cu valoarea primei undeva în media europeană, de 5.000 de euro.”
Chiar dacă prima de casare va scădea, bugetul pentru întregul program va rămâne același și anul următor:” De doi ani de zile treptat diminuăm bugetul pentru Rabla Clasic și creștem bugetul pentru Rabla Plus, undeva în jurul a 10% anual pentru că cererea este mult mai mare pe Rabla Plus decât pe Rabla Clasic. Până la urmă, pe noi ne interesează să avem mașini cu emisii zero”, a mai spus Laurențiu Neculaescu.
Sursa: DC News