Tramvaiele venite de la Arad, mai lungi decât persoanele, sunt foarte bună, spune Nicușor Dan. Ba chiar edilul susține ca s-au făcut și niște calcule înainte de achiziție.
„Este un calcul care s-a făcut foarte bine de fosta administraţie în momentul în care s-a lansat atât solicitarea de finanţare din partea Comisiei Europene, cât şi ulterior, contractul pentru tramvaie. Este un calcul de oportunitate. Care este bun. E un calcul bun, sigur că da, pentru că, vă dau exemplu linia 41 pe care o să circule o parte din aceste tramvaie, acolo avem tramvaie care vin la două-trei minute şi care sunt pline. Şi ele sunt de 27 de metri. În momentul în care o să ai un tramvai de 36 de metri, nu să mai vină la 2-3 minute o să vină la 3-4 minute şi cu un singur vatman. Deci ai făcut o economie şi de energie, şi de personal”, a declarat Nicuşor Dan, conform News.ro.
El a explicat că reabilitarea unui peron va costa 60.000 de euro, costuri care includ banda de asfalt, copertină, sistem de informare electronic.
„Un tramvai e două milioane de euro cel pe care îl cumpărăm noi de la Astra. Dacă ar fi de la Siemens sau de undeva, ar fi 3,5 milioane de euro, incomparabil mai mult trei milioane de euro faţă de 60.000 de euro cât este un peron. Deci, calcul de eficienţă s-a făcut foarte bine. Unde a greşit fosta administraţie a fost că n-a ştiut să facă achiziţia. După cum ştiţi, noi puteam să avem cele 100 de tramvaie, puteam să le avem în 2020 dacă nu se insista să se meargă pe soluţia greşită cu compania turcă”, mai spune edilul.
Pe partea de transport public, Bucureștiul stă cel mai prost la tramvaie.