Campionul nostru, care a reînviat inimile românilor de pretutindeni face pasul maturității. David Popovici împlinește 18 ani și merită să fie sărbătorit în toată lumea pentru modestia de care a dat dovadă, pentru maturitate, pentru munca asiduă și pentru „palma” pe care a dat-o întregii comunități, prin care ne-a amintit să ridicăm privirea în fața copiilor ce pot scrie istorie în orice domeniu.
„18 ani… atât împlinește astăzi David, sportivul clubului Dinamo!
18 ani și deja campion european și mondial la junior și seniori, probele 100 și 200 de metri.
La 18 ani este deținător al recordului mondial la 100 de metri liber-seniori.
A câștigat deja 11 medalii de aur, numai în anul 2022.
De astăzi, începe un nou capitol, pe care ni-l dorim și mai de succes ca până acum.
La Mulți Ani, Campionule!”, este mesajul M.A.I. din mediul on-line.
La mulți ani, David Popovici! Să rămâi la fel de ambițios și să fii mândru, așa cum ne-ai făcut pe noi să fim!