„Instrumente digitale de ghidare a carierei elevilor” pentru elevii din Sectorul 3

Data postării:

Primăria Sectorului 3 a anunțat lansarea broșurii „Instrumente digitale de ghidare a carierei elevilor”, începând de luna aceasta.

’’Soluții moderne pentru a depăși dezorientarea vocațională! Se lansează broșura „Instrumente digitale de ghidare a carierei elevilor”!

 Comunitatea școlară din Sectorul 3 va avea la dispoziție, începând din această lună, broșura „Instrumente digitale de ghidare a carierei elevilor”. Aceasta completează activitatea robochatului Maria, primul consilier vocațional digital pentru elevii din România.

 Ghid inovator de consiliere și orientare vocațională aplicată

Broșura oferă consilierilor școlari un cadru interactiv și personalizat pentru identificarea intereselor, aptitudinilor și valorilor individuale ale elevilor. Cu ajutorul acestui instrument, tinerii vor descoperi domeniul de carieră potrivit și vor alcătui un plan de acțiune realist pentru atingerea obiectivelor profesionale.

 O resursă educațională avizată

Broșura a fost realizată de un colectiv de consilieri școlari și vocaționali de la Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE).

 Evenimente conexe

Publicarea broșurii va fi urmată de realizarea unui podcast video intitulat „Viitorul consilierii în carieră a elevilor”. De asemenea, experți de top internațional vor susține pentru consilierii școlari din București patru workshopuri cu privire la „Inovațiile în ghidarea în carieră”. În final, va fi organizată conferința „EDU X: Viitorul educației și consilierii în carieră”.

 Proiect finanțat de Primăria Sectorului 3

Lansarea broșurii este parte a proiectului „EDU X: Viitorul Educației și Consilierii în Carieră. Utilarea consilierilor școlari din Sectorul 3 cu instrumente digitale de ghidare a carierei elevilor”. Finanțat de Primăria Sectorului 3 cu fonduri nerambursabile de la bugetul local, proiectul este derulat de Asociația INACO – Inițiativa pentru Competitivitate.

 Semnale de alarmă pe piața muncii

Publicarea broșurii și evenimentele conexe au loc în contextul unei nevoi tot mai acute de consiliere școlară și vocațională, resimțită la nivel național și relevată de studii de profil.

Conform analizei Centrului de Formare APSAP, peste 70% dintre tinerii care intră pe piața muncii în România schimbă aproximativ șase locuri de muncă până la vârsta de 25 de ani. În medie, reprezentanții generației Z renunță la job o dată la patru luni, ceea ce creează mari fluctuații de personal pe piața muncii.

Datele furnizate de Eurostat arată că în România, unul din cinci tineri cu vârste cuprinse între 15-29 de ani, nici nu studiază, nici nu muncește, nici nu se află în vreo formă de training – generația NEET („not in education, employment or training”). „Generația invizibilă”, așa cum este supranumită, situează România pe primul loc în UE (19,3%) la lipsa de motivație a tinerilor pentru a munci și pentru a învăța.

Supracalificarea, deficitul de forță de muncă, rata șomajului în rândul tinerilor plasează România în plin fenomen de dezorientare profesională, caracterizat de skill mismatching (nepotrivirea de aptitudini), incompatibilitate pe orizontală a competențelor, toate cu consecințe pe piața muncii.’’, anunță Primăria Sectorului 3 pe pagina sa de facebook.

(facebook)

Ultimele știri

Share post:

spot_imgspot_img

Te-ar putea interesa și:
articole asociate

Ce alimente să consumăm dacă avem colon iritabil

Sindromul de colon iritabil  este o afecțiune cronică a...

Calendarul înscrierilor la grădiniță

Conform proiectului MEC, procesul de înscriere este structurat în...

Gafă monumentală la Casa Albă! Planuri de război au ajuns la un jurnalist

Pe grupul de lucru Signal al autorităților americane din...

Locurile de joacă din Herăstrău, închise de ANPC

"În urma unui control anterior, efectuat în luna februarie...