Începe Cupa Sectorului 3, ediția a III-a!

Data postării:

Primăria Sectorului 3 a anunțat organizarea în perioada 23 – 30 septembrie 2024, a celei de-a treia ediție a „Cupei Sectorului 3”, ce va găzdui campionate la următoarele sporturi: fotbal, tenis cu piciorul, tenis de camp și tenis de masa.

Atenție sportivi! Începe Cupa Sectorului 3, ediția a III-a!

 Primăria Sectorului 3 organizează în perioada 23 – 30 septembrie 2024 cea de a treia ediție a competiției sportive „Cupa Sectorului 3”. După succesul înregistrat anii trecuți, mai ales datorită implicării multor cetățeni ai Sectorului 3, în toate concursurile inițiate în cadrul competiției, avem onoarea să vă invităm să participați și în acest an la singura competiție sportivă cetățenească de amploare, organizată la nivelul Capitalei în ultimii 30 de ani.

Și pentru că în sectorul nostru avem unde să facem sport, noile baze sportive din Sectorul 3 vor găzdui și în acest an campionate la următoarele sporturi: fotbal, tenis cu piciorul, tenis de camp și tenis de masa.

 Așadar, dacă îți place să practici unul dintre aceste sporturi și dacă vrei să simți spiritul unei competiții de amploare te invităm să te înscrii până pe data de 23 august 2024 pe platforma online dedicată acestui eveniment la următorul link, secțiunea Cupa Sectorului 3: https://sport3.primarie3.ro/

Data începerii competiției: 23 septembrie 2024

Locul de desfășurare:  Bazele sportive din Drumul Lunca Vișagului și Calea Vitan

Cum vă puteți înscrie

 Înscrierile pentru campionatul de fotbal și cel de tenis cu piciorul se fac la nivel de echipă. Așadar dacă ai minimum cinci prieteni cu care joci de obicei fotbal în timpul liber te invităm să-ți înscrii echipa pe platforma online. La fel, dacă îți place tenisul cu piciorul, platforma acceptă doar echipe compuse din 3 sportivi.

Pentru tenisul de camp și cel de masa înscrierile se fac individual.

Așa că dacă ai cel puțin 12 ani și până în 17 ani te poți înscrie cu acordul părinților la oricare dintre competiții, la categoria de vârstă dedicată în platforma online. Dacă ai peste 17 ani te poți de asemenea înscrie în competiție în cea de-a doua categorie de vârstă.

Ce vă propunem

Ne dorim nu o confruntare, ci o întâlnire sportivă între cetățenii Sectorului 3 pe cele mai moderne terenuri publice de sport din București. Câștigătorii competițiilor vor fi premiați de Primăria Sectorului 3, iar fair play-ul va fi cuvântul de ordine al Cupei Sectorului 3.

 Cupa Sectorului 3 este al treilea eveniment dintr-o serie pe care dorim să o organizăm anual, iar implicarea dumnevoastră este cel mai mare premiu pentru comunitate.’’, anunță Primăria Sectorului 3 pe pagina sa de facebook.

(foto:facebook)

Ultimele știri

Share post:

spot_imgspot_img

Te-ar putea interesa și:
articole asociate

Ce alimente să consumăm dacă avem colon iritabil

Sindromul de colon iritabil  este o afecțiune cronică a...

Calendarul înscrierilor la grădiniță

Conform proiectului MEC, procesul de înscriere este structurat în...

Gafă monumentală la Casa Albă! Planuri de război au ajuns la un jurnalist

Pe grupul de lucru Signal al autorităților americane din...

Locurile de joacă din Herăstrău, închise de ANPC

"În urma unui control anterior, efectuat în luna februarie...