Primăria Sectorului 6 a anunțat organizarea programului „În Vacanță la SocialXchange!”, acolo unde timp de 1 lună, din 1 iulie până în 1 august, vor avea loc ateliere distractive pentru copiii între 5 și 12 ani.
‘’Vine vacanța de vară, dar le găsim activități copiilor! Îi vom ține ocupați
Timp de o lună, din 1 iulie până în 1 august, organizăm gratuit pentru ei ateliere captivante, în cadrul Programului „În Vacanță la SocialXchange!”
Colegii de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 îi așteaptă pe elevi, dar și pe picii de grădiniță, de la ora 9.00 la 12.00. Vârsta: între 5 și 12 ani.
CE LE PREGĂTIM
– Activități Creative și Educaționale: ateliere de pictură, hand-made și reciclare;
– Activități Sportive și de Mișcare: sesiuni de mini-baschet, mini-fotbal, badminton și ping-pong;
– Jocuri și Activități de Echipă: copiii vor învăța să lucreze împreună, să-și dezvolte abilitățile de comunicare și să își înțeleagă rolurile în cadrul unei echipe.
Îți poți înscrie copilul la sediul Magazinului SocialXChange: Calea Crângași 3 sau la numărul de telefon: 0725.600.885.’’, informează Primăria Sectorului 6 pe pagina sa de facebook.
(foto:facebook)