Duminică a fost sărbătoare la Târgoviște, lângă Curtea Domnească, învăluită în culoarea galbenă. AUR și-a lansat candidații la europarlamentare și locale într-un mod inedit, printr-o piesă de teatru, în care personajele au fost chiar politicienii care deschid listele electorale.
Personajul principal a fost Vlad Țepeș, figură emblematică pentru fosta cetate de scaun a Țării Românești.
Adevăratul personaj politic, George Simion, a urcat pe scenă abia la final, pe aceleași acorduri de campanie, muzica lui Phoenix, Fie să renască. Aproape 30 de minute le-a vorbit celor peste 5000 de oameni, despre „nedreptatea” privind comasatele și despre Raed Arafat, care i-a stricat dimineața cu anunțul că este deficit de medici în țară. Nu l-a uitat nici pe Klaus Iohannis, despre care spune că „trebuie să se oprească să mai facă țara de râs cu această candidatură a sa la NATO”.
„V-am chemat în fața acestor ziduri pentru a arăta necredincioșilor dovezile care stau încă mărturie că am fost apărători ai Europei, după cum suntem astăzi apărători ai patriei Române și a civilizației creștine europene. (…) Lovitura de stat care se află în plină desfășurare prin încălcarea Constituției, faptul că primarii se aleg într-un singur tur de scrutin în loc de două tururi cum propune AUR, cum este normal și constituțional. Actualii primari și președinti de CJ-uri nu sunt nimic altceva decât boierii ticăloși de odinioară. Țepeș i-a taiat. Si noi ar mai trebui să mai tăiem din ei! De la 3300 în prezent la 1141 de primari, așa avem în programul de Guvernare AUR. „
Lista candidaților la europarlamentare este deschisă de Cristian Terheș, europarlamentar AUR. Terheș este urmat de senatorul Cristian Târziu, avocatul Gheorghe Piperea, Bruynseels Ramona-Ioana, fostă candidată la președinția României, din partea Partidului Puterii Umaniste. Printre vedete listei mai sunt și Mugur Mihăescu, Sturza Șerban Dimitrie și Dan Tănasă. Un nou personaj pe lista AUR este Cosmin Corendea, expert juridic la Institutul UNU pentru Mediu și Securitate Umană (UNU-EHS). S-a întors cu gânduri bune acasă și cu dorința de a aduce mai multă vizibilitate țării.
„Noi trebuie să câștigăm cu orice preț alegerile în 2024. O să încercăm să respectăm regulile democratice, chiar dacă ei nu o fac. E o luptă inegală. Aici se bate David contra lui Goliat. O să încercăm să găsim praștia.”, a concluzionat Simion.
Foto: facebook