În documentul de ajustare a PNRR, înaintat Comisiei Europene este o măsură care presupune decontarea a 25.000 de lei, pentru cei care au sau își pun panouri solare, în vederea montării bateriilor pentru stocarea energiei.
Prevederea va fi valabilă, doar dacă documentul va fi aprobat.
Suma, care urmează a fi alocată în acest scop, trece de 600 de milioane de euro.
Cupoanele, în valoare de 25.000 de lei, vor fi acordate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Adrian Câciu, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: „Putând să aibă propria lor capacitate de stocare, nu mai e necesar să mai ia curent din rețea și să îl plătească, practic este un curent gratuit pe care și l-au produs anticipat. Condiția este una simplă: să aibă un contract cu o firmă care furnizează aceste elemente. Deci practic relația între noi și cetățean va fi prin compania cu care cetățeanul face contractul de achiziție”.