Grupa mijlocie de grădiniță devine obligatorie!

Data postării:

Din toamnă și grupa mijlocie de grădiniță va deveni obligatorie, conform Legilor Educației.

În România, în prezent este obligatorie doar grupa mare, adică pentru copii între 5-6 ani, cu mențiunea că la 6 ani se pot înscrie și la clasa pregătitoare. Abia din toamna anului 2023 este obligatorie grupa mijlocie care corespunde categoriei de vârstă 4-5 ani.

România are cea mai scăzută rată de participare în învățământul preșcolar din UE pentru copiii între 4 ani și vârsta oficială de înscriere în învățământul obligatoriu, potrivit raportului privind starea învățământului pe anul 2021-2022, publicat de Ministerul Educației recent. Practic, peste 17% dintre copiii de peste 4 ani nu sunt înscriși în grădiniță.În România, în prezent este obligatorie doar grupa mare, adică pentru copii între 5-6 ani, cu mențiunea că la 6 ani se pot înscrie și la clasa pregătitoare. Abia din toamna anului 2023 este obligatorie grupa mijlocie care corespunde categoriei de vârstă 4-5 ani.

În vreme ce la noi doar trei sferturi dintre copii merg la grădiniță, în Franța procentul este de 100%. Belgia, Norvegia și Danemarca sunt pe aproape. Ultimii clasați sunt bulgarii, slovacii, croații și noi.

Ultimele știri

Share post:

spot_imgspot_img

Te-ar putea interesa și:
articole asociate

Dacia, „la înălțime” în lume

Dacia este în topul mondial la vânzările de mașini!...

Erdogan, președinte pentru încă 5 ani

Rezultatele din Turcia arată că Erdogan este noul președinte,...

Ciupercile, surse excelente de nutrienți esențiali

Ciupercile au fost apreciate în bucătăria și medicina tradițională...

Profesorii nu se lasă: Greva continuă!

Greva generală din educație a intrat în a doua...