De Ziua Unirii, Președintele ne-a amintit că suntem în an electoral

Data postării:

Prezent la ceremonia dedicată Unirii Principatelor Române, de la București, Klaus Iohannis ne-a amintit prin discursul său cât de important este să participăm la alegerile din acest an. Președintele ne-a amintit de eforturile strămoșilor noștri pentru unitatea neamului și pentru obținerea dreptului la vot, pentru a ne alege conducătorii.

„Anul 2024 are, la rândul său, o încărcătură deosebită, fiind anul în care alegerile pentru care suntem chemați la urne vor modela România de mâine. Într-o lume contemporană plină de provocări, este esențial să ne exercităm cu responsabilitate dreptul nostru democratic de a alege politicienii care să servească cu devotament națiunea, la fel cum au făcut și înaintașii noștri. În 1859, condițiile geopolitice erau dificile, iar populația avea aspirații legitime. Astăzi, când Europa și întreaga lume se confruntă din nou cu provocări multiple, cetățenii așteaptă de la politicieni o direcție clară și fără echivoc, care să mențină nealterată direcția către prosperitate, dezvoltare și modernizare pe care s-a angajat România. Statutul de membru NATO și atașamentul ferm față de valorile euroatlantice ne oferă acum cele mai solide garanții de securitate posibile. În același timp, România este un veritabil pilon de stabilitate într-o zonă marcată de turbulențe accentuate, cu o economie solidă, fiind angrenată într-un amplu proces de reformă a marilor sisteme publice. Toate aceste mari proiecte de anvergură trebuie continuate și de aceea este important să conștientizăm că deciziile pe care le vom lua în acest an electoral vor influența cursul țării noastre, iar fiecare vot reprezintă un angajament profund față de viitorul nostru comun.”, a spus Klaus Iohannis.

FOTO: Inquam Photos/ George Călin

Ultimele știri

Share post:

spot_imgspot_img

Te-ar putea interesa și:
articole asociate

Ce alimente să consumăm dacă avem colon iritabil

Sindromul de colon iritabil  este o afecțiune cronică a...

Calendarul înscrierilor la grădiniță

Conform proiectului MEC, procesul de înscriere este structurat în...

Gafă monumentală la Casa Albă! Planuri de război au ajuns la un jurnalist

Pe grupul de lucru Signal al autorităților americane din...

Locurile de joacă din Herăstrău, închise de ANPC

"În urma unui control anterior, efectuat în luna februarie...