Cum ne pregătim de sezonul rece

Data postării:

‘’Este bine să începem o pregătire a corpului pentru sezonul rece înainte ca frigul să înceapă să ne afecteze starea. Cei mai sensibili deja simt diminețile și serile răcoroase, dar pentru toată lumea această schimbare de sezon vine cu provocări, în primul rând asupra energiei (zilele sunt din ce în ce mai mici) și a imunității.

Ca pentru orice sezon, încercăm să includem cât mai multe alimente specifice perioadei. Acum avem încă fructe de toamnă (mere, pere, prune, gutui, struguri). Chiar dacă au și zaharuri (le trecem la aportul zilnic de carbohidrați) ele au și vitamina C plus diverși antioxidanți și fitonutrienți. Aceștia vor ajuta organismul să se adapteze mai bine.

Se pot comanda diverse fructe de toamnă de la producători locali. Aceste fructe, chiar dacă au și zaharuri naturale (nu “zahăr”), prin fitonutrienții conținuți ajută la prevenirea multor boli, inclusiv a diabetului, în mod aparent paradoxal.

Rădăcinoasele din noua recoltă sunt și ele un aliment specific de toamnă. În ele avem cantități chiar mai mari de vitamine, minerale, antioxidanți, fibre. Sfecla roșie, morcovii, țelina, cartofii sunt surse de amidon, principala sursă de energie pentru majoritatea oamenilor. Este de preferat să îl luăm din astfel de legume decât din cereale.


Ținem cont și de grăsimile sănătoase, deci includem nucile, alunele de pădure, semințele de in și cânepă, alte tipuri de nuci și semințe oleaginoase. Ele vin și cu proteine, fibre, dar cu un aport semnificativ de vitamine și minerale. Pot fi folosite ca gustări sau pot fi incluse în salate și alte rețete, cum ar fi batoanele „de casă”, foarte bune pentru gustări și „pachețel”

Peștele și fructele de mare au un aport de iod foarte important pentru funcționarea tiroidei, glanda „termostat” a corpului nostru, care trebuie să se adapteze acum la un necesar crescut de termogeneză. Adică ne ajută să producem mai multă căldură. Carnea roșie, bogată în colagen și zinc poate fi gătită și în mod sănătos, în special sub formă de supă

În măsura în care ne plac includem boia dulce și iute (are și un aport mare de vitamina C), ghimbir, hrean, chimen, cardamom, scorțișoară. Desigur, pe lângă clasicele ceapă și usturoi. Plantele aromatice pot fi încă folosite proaspete, dar și in mixuri uscate (rozmarin, oregano, cimbru, tarhon, busuioc). Sunt în special cele care stimulează circulația sângelui și accelerează metabolismul. Tocmai bine pentru a pregăti corpul pentru sezonul rece.’’, ne explică nutriționistul Cristian Mărgărit pe pagina sa de facebook.

Ultimele știri

Share post:

spot_imgspot_img

Te-ar putea interesa și:
articole asociate

Atenție! Poliția nu vă sună să vă ceară credite, în numele legii!

Fraudele prin telefon s-au înmulțit în ultima perioadă, iar...

Casa Poporului își selectează vizitatorii

Cine face scandal în Parlament riscă să primească interdicție...

Modificări la pilonul 2 și la pilonul 3 de pensii private

O nouă decizie permite statului să investească banii din...

Legea marțială, prelungită în Ucraina

Legea marțială și ordinul de mobilizare au fost prelungite...