”Nebunia din aeroporturi și situația incertă a companiei Blue Air, reprezintă doar starea de fapt a statului român. Instituțiile statului fie au tot mai multe lacăte pe uși, fie pun „jar pe foc” atunci când „explodează” o situație pe care nu au remediat-o la timp.
Politicianul și omul de afaceri Ionel Petre a făcut o analiză drastică a cazului Blue Air.
„Mii de români au fost blocați pe aeroporturile din lume. Motivul: o companie a decis (ca protest pentru propriile ilegalități) să suspende zborurile!
Putea fi preîntâmpinată această situație? Cel mai probabil da!
De ce am ajuns aici?
Explicația cuprinde 2 părți.
1) Încep cu explicația cea mai simplă, cea legată de Agenția Fondului de Mediu (AFM). Este de neînțeles cum e posibil ca tocmai acum (în luna a 9-a din an) AFM să vină să pună popriri pe conturile companiei aeriene pentru că nu a achiziţionat şi nu a restituit certificatele de gaze cu efect de seră. Suntem în septembrie! După 9 luni din acest an și-au dat seama că nu și-au îndeplinit obligațiile? Poate că, dacă nu așteptau atâtea luni, acum lucrurile nu ar fi escaladat și nu am fi avut români blocați prin aeroporturi. A da din umeri nu e o soluție.
2) A doua instituție este ANPC (sau Protecția Consumatorilor). În fruntea acestei instituții se află un domn cu apetențe politice, care, cel mai probabil, va candida undeva, cândva. Cert este că el se pregătește. Stilul său îl cunoaștem, l-am mai văzut și la Garda de Mediu când comisar general era useristul Berceanu. Și atunci, ca și acum, acțiunile de imagine ale șefilor instituțiilor au creat victime colaterale și o grămadă de prejudicii instituțiilor. Acum, șeful ANPC, în campania sa politică, a târât instituția în conflictul cu operatorul aerian. Faptul că ANPC i-a amendat pentru întârzieri, pentru haosul creat în aeroporturi, este un lucru perfect normal. Ce nu este normal este ca șeful ANPC să încerce să își facă imagine pe spatele unei companii românești.
Așadar, cele 2 exemple ne arată modul în care 2 instituții ale statului au gestionat teribil o situație care acum produce consecințe majore pentru mii de români. Una a pornit focul, iar cealaltă nu a făcut decât să pună jar pe foc!
Răspunde cineva din instituțiile acestea? Sigur nu! Se spală pe mâini. Cine plătește pentru daunele provocate de suspendarea zborurilor? Noi toți, prin bugetul de stat.
P.S. Nu i se pare nimănui ciudat că de blocarea conturilor Blue Air și de scoaterea companiei de pe piață ar putea profita chiar o companie maghiară, Wizz Air? Coincidențele sunt prea mari. Ministrul Tánczos Barna de la UDMR putea să anunțe din timp urma să se întâmple cu Blue Air, iar tot acest haos să fie evitat.”, a transmis Ionel Petre, Secretar General
Partidul Republican din România, printr-un comunicat de presă.