România fierbe! Aproape toată țara este sub cod roșu de caniculă, iar în arcul intracarpatic, singura regiune care nu intră sub incidența Codului rosu, este cod portocaliu. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis coduri roșii de caniculă în cea mai mare parte a țării, avertizând că valul de căldură care afectează România va persista și în zilele următoare. Doar județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Harghita și o porțiune din Mureș nu se află sub cod roșu.
„În cea mai mare parte a țării, valul de căldură va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.”, anunţă ANM.
„Este cel mai intens şi mai lung val de caniculă de cod roşu şi, în acelaşi timp, cel mai extins la nivelul ţării şi nu excludem să avem un record şi în luna iulie, aşa cum în luna iunie am avut cea mai călduroasă astfel de lună din istoria măsurătorilor ANM, adică din ultimii 120 de ani. E posibil, dacă o ţinem tot aşa, să avem un record similar şi în luna iulie”, a precizat Ministrul Mediului, Mircea Fechet, pentru Digi 24.
Medicii recomandă populaţiei să evite expunerea la soare, îmbrăcămintea de culoare închisă şi deplasările la orele prânzului.