Pensionarii care au primit mai mulți bani decât ar fi trebuit, din cauza unor erori de calcul ale sistemului, nu vor returna sumele primite în plus. Parlamentarii au adoptat o lege în acest sens, prin care sunt amnistiați fiscal toți vârstnicii care aveau datorii la casa de pensii, după ce programul electronic le-a generat o sumă mai mare decât cea cuvenită.
Autoritățile spun că ar putea fi vorba despre câteva zeci de mii de oameni ale căror venituri lunare au fost calculate, în medie, cu cel mult 100 de lei în plus.
Până în prezent sunt înregistrate aproximativ 17.500 de decizii pe care oamenii le-au contestat ca fiind greșite.
Foto: Gândul.ro