Dacă încă te gândești care este cea mai potrivită variantă de credit pe care ar trebui să o alegi, nu uita că un credit Noua Casă are un cost ușor mai scăzut decât în cazul unui credit ipotecar.
„Diferențele sunt foarte mici dacă ne uităm doar la costuri, pentru că, în ceea ce privește costurile, și băncile au venit cu oferte asemănătoare cu programul Noua Casă. Este o mică diferență, undeva la 5% între ele, pentru că Programul Noua Casă are niște costuri standard stabilite prin lege. Banca nu are voie să pună o marjă mai mare de 2% peste indicele IRCC, iar singurul comision care se plătește este 0,3% la valoarea garanției, adică a garanției Statului (50% sau 60% cât garantează din acel apartament)”, susține Irina Chițu, director FinZoom.ro.
Avans mai mic la Noua Casă pentru anumite tipuri de locuințe
Avansul minim necesar, de doar 5% pentru locuințele până în 70.000 euro și taxele notariale mai mici pentru locuințele obținute prin programul guvernamental, reprezintă un alt avantaj al programului Noua Casă față de creditele ipotecare.
„Acum rămâne <<avantajul>> avansului de 5%, pentru toate locuințele care sunt până în 70.000 de euro, pentru că peste 70.000 de euro se plătește 15%, la fel ca la un credit ipotecar. Am spus să zicem că este un avantaj pentru că, așa cum știți, cu cât dai un avans mai mare, cu atât te împrumuți mai puțin. Deci, ideal ar fi ca cei care apelează la un credit ipotecar să plătească un avans chiar mai mare de 15% dacă se poate, ca să se împrumute mai puțin. În această perioadă, ai tentația să zici că îți trebuie câteva mii de lei pentru avans, de restul te împrumuți. Astfel, ai tendința să te duci către maximul posibil și să te supraîndatorezi, mai ales pentru că acum dobânzile sunt mici și deci îți permiți un credit mai mare. De aceea, sfatul este să nu te duci către maximul posibil, pentru că la un credit Noua Casă poți să te îndatorezi până la 45% din venit, adică toate ratele tale la un credit să nu depășească acest procent. Recomandarea este să nu te îndatorezi mai mult de 20-25% din venit pentru că aceste dobânzi, care acum sunt mici, în 20-30 de ani pot să crească și atunci rata să îți mănânce foarte mult din venitul tău și al familiei și riști să ajungi la supraîndatorare”, susține Irina Chițu.
Programul Noua Casă în 2022 va începe efectiv după ce Ministerul Finanțelor va aloca fondurile către băncile participante la program (estimare – luna februarie).