Vezi aici unde le poți duce și în ce zi
Știați ca 18 februarie este cunoscută ca ziua Internațională a bateriilor consumate? Dacă nu știați, ați aflat acum și 18 februarie pare a fi momentul perfect sa scăpăm de bateriile uzate, descărcate, consumate și astfel, să fim cetățeni mai responsabili și mai atenți la mediul care este atât de generos cu noi! Din păcate, anual, milioane de baterii consumate ajung la gunoi și sunt extrem de toxice pentru natură, dar și pentru noi, întrucât substanțele nocive din componența lor ajung în sol și apoi în pânză freatică, punându-ne în pericol sănătatea.
Predând spre reciclare bateriile uzate pot fi recuperate metale numai bune de reutilizat. Mai exact, din 100 de kilograme de baterii putem recupera până la 65 kg de materii prime.
Magazinele care comercializează baterii și acumulatori dețin recipiente de colectare dedicate deșeurilor de baterii. Vă invităm să identificați cel mai apropiat punct de colectare al bateriilor uzate portabile din cele peste cele 9070 din rețeaua ECOTIC Bat, accesând www.ecotic.ro/puncte-de-colectare.
De asemenea, și copiii pot face curățenie printre jucăriile uzate, fiind îndrumați de mici către un comportament responsabil.
Cu prilejul Zilei Internaționale a Bateriilor, ECOTIC și ECOTIC BAT în parteneriat cu DN1 Value Center, Balotești, organizează în perioada 15 – 28 februarie o campanie de colectare a jucăriilor electrice uzate, acestea fiind obiectele care generează cele mai multe baterii consumate. Părinții sunt invitați împreună cu cei mici să aducă jucăriile electrice stricate de acasă pentru a fi reciclate, precum și pe cele încă funcționale pentru a fi donate. De asemenea, duminică , 20 februarie, în intervalul 11:00 – 12:30, în zona de food court, vor fi susținute de către echipa ECOTIC ateliere educative pe tema colectării separate a deșeurilor.