Cât va fi punctul de pensie și ce ajutoare vor mai primi pensionarii?

Data postării:

Liderii coaliţiei guvernamentale au convenit creşterea pensiilor cu 12,5%, la care vor adăuga ajutoare pentru cei cu pensii până în 3.000 de lei.

Astfel că, punctul de pensie ar urma să crească cu 12,5% anul viitor, respectiv punctul de pensie va fi de 1.784 de lei.

Cei cu pensii sub 1.500 de lei ar urma să primească un ajutor de 1.000 de lei, cei cu pensii între 1.500 şi 2.500 de lei – 800 de lei, iar cei cu pensii între 2.500 şi 3.000 de lei – 600 de lei.

De asemenea, se va acorda un sprijin de 1.400 de lei împărțit în două tranșe semestriale ca sprijin pentru plata facturilor la energie pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani și care au pensii mai mici de 2.000 de lei.

În plus, persoanele cu venituri de până la 1.700 de lei vor primi carduri pentru alimente în valoare de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului 2023.

În ceea ce privește protejarea persoanelor cu handicap, se va acorda cea de-a 13-a indemnizație.

Totodată, se va actualiza cu rata inflației indemnizația pentru veteranii și văduvele de război – aceste indemnizații fiind înghețate din anul 2018, creșterea fiind de aproximativ 30%.

De la 1 ianuarie 2023, alocațiile de stat pentru copii vor fi indexate cu rata inflației.

Impactul bugetar al acestor majorări se ridică la 17,5 miliarde lei.

Sursa foto: substantial.ro

Ultimele știri

Share post:

spot_imgspot_img

Te-ar putea interesa și:
articole asociate

Riscurile consumului de sucuri carbogazoase pentru sănătate

Sucurile carbogazoase au devenit o parte integrantă a culturii...

Beneficiile uleiului de rapiță

Uleiul de rapiță este unul dintre cele mai sănătoase...

Mihaela Bilic:’’ Când gătești mai și greșești’’

‘’Secrete de bucătărie Când gătești mai și greșești. Însă din...

Chec de post simplu și rapid

Dacă ești în căutarea unei rețete rapide și delicioase...