Fostul ministru de interne, Carmen Dan, a ajuns la IPJ Ilfov și a fost audiată timp de patru ore. Se pare că aceasta a fost chemată ca martor în dosarul fișelor medicale false folosite pentru obținerea de permis auto.
O clinică din București care funcționa ca o „fabrică” de fișe medicale false pentru permise auto a fost închisă în luna februarie. Potrivit anchetatorilor, unii angajați necalificați se îmbrăcau în halat alb și se dădeau drept medici oftalmologi, ortopezi sau chiar psihiatri. Așa au fost emise peste 15.000 de fișe medicale fără verificări, iar titularii conduc, deși unii au tulburări psihice sau boli motorii.