Burse școlare suplimentate pentru elevii din Sectorul 2

Data postării:

Primăria Sectorului 2 a anunțat suplimentarea burselor școlare pentru elevii din sector ce obțin media 10 cu suma de 150 de lei și suplimentarea cu 200 lei a burselor sociale.

‘’Mai mulţi bani pentru elevii cu burse sociale şi pentru cei cu media 10 din şcolile din Sectorul 2.

 Prin suplimentarea acestor burse şcolare, pe de o parte, încurajăm elevii care provin din familii cu venituri modeste să se ţină de şcoală, iar pe de altă parte, stimulăm performanţa şi rezultatele şcolare foarte bune.  

 Astfel, în şedinţa de Consiliu Local de ieri s-a decis:

 Suplimentarea burselor de merit, pentru fiecare elev care va obţine media 10, cu suma de 150 lei. Valoarea totală a bursei se va menţine la suma totală de 600 de lei pe lună.

Suplimentarea burselor sociale cu 200 lei, valoarea totală a bursei menţinându-se la suma totală de 500 de lei pe lună pentru fiecare elev. 

 La nivelul Sectorului 2, estimăm că 9.383 de elevi vor beneficia de aceste burse şcolare, fondurile necesare pentru suplimentarea lor, până la data de 31 decembrie 2023, fiind de 6.634.000 lei.

 Fără fondurile suplimentare din bugetul Primăriei Sector 2, elevii ar fi rămas cu nivelul minim al burselor, ce se asigură din bugetul Ministerului Educației, adică cu 450 lei/lună – bursa de merit şi 300 de lei pe lună – bursa socială.

Pe lângă investițiile în modernizarea și dotarea școlilor sau în finanțarea programelor educaționale și de tip after-school, investim și în prevenirea abandonului școlar, dar și în stimularea performanței.

 Investiția în educație nu se vede într-un an sau doi, dar se vede într-o generație.’’, informează Primăria Sectorului 2 pe pagina sa de facebook.

(foto:facebook)

Ultimele știri

Share post:

spot_imgspot_img

Te-ar putea interesa și:
articole asociate

Ce alimente să consumăm dacă avem colon iritabil

Sindromul de colon iritabil  este o afecțiune cronică a...

Calendarul înscrierilor la grădiniță

Conform proiectului MEC, procesul de înscriere este structurat în...

Gafă monumentală la Casa Albă! Planuri de război au ajuns la un jurnalist

Pe grupul de lucru Signal al autorităților americane din...

Locurile de joacă din Herăstrău, închise de ANPC

"În urma unui control anterior, efectuat în luna februarie...